Portărița Gabriela Dias Moreschi, care joacă în prezent la campioana Germaniei, SG BBM Bietigheim, a semnat un contract pe două sezoane cu campioana CSM București.
Gabriela Goncalves Dias Moreschi (29 ani, 1,90 m) a fost campioană a Norvegiei şi a Germaniei, câştigătoare a Ligii Campionilor, a Jocurilor Pan Americane şi ale Americii de Sud, fiind una dintre portăriţele de top în actualul sezon din EHF Champions League, cu un procentaj mediu al mingilor salvate de 32,08%.
Moreschi a avut 18 intervenţii în meciul direct cu CSM Bucureşti, când eficiența a ajuns la 42,86%, iar la Mondialul recent încheiat a avut o medie de 32,1%.
„Sunt foarte bucuroasă că voi face parte din lotul lui CSM Bucureşti din sezonul următor.
Sunt nerăbdătoare să mă întâlnesc cu fanii şi cu toată lumea din echipă şi abia aştept să creăm multe momente frumoase împreună”, a transmis Moreschi într-un clip video postat pe conturile de social media ale CSM Bucureşti.
CSMB le-a mai transferat pentru sezonul viitor pe extrema stânga daneză Emma Friis (Ikast) şi pe portarul Daciana Hosu (SCM Râmnicu Vâlcea).
Totodată, în ultimele două luni, CSMB a anunțat prelungirea mai multor contracte: Cristina Neagu (un an), Crina Pintea (doi ani), norvegianca Emilie Hegh Arntzen (un sezon), portarul suedez Evelina Eriksson (doi ani), centrul Andreea Rotaru (doi ani), centrul sloven Elizabeth Omoregie (doi ani).
Conducătoarea de joc Elizabeth Omoregie şi-a prelungit ieri contractul cu campioana României, CSM Bucureşti, pentru următoarele două sezoane, a anunţat clubul bucureştean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER